America – patria tuturor posibilităţilor! (mai ales în marketingul sportiv)

Marketingul sportiv a fost menţionat pentru prima dată în literatură de specialitate din Statele Unite, mai ales datorită practicii autohtone care a fost prima în evidenţierea importanţei implementării marketingului în domeniul sportiv. Având un astfel de punct de start, majoritatea instituţiilor educaţionale din SUA au inclus marketingul sportiv în curricula lor, fie ca o disciplină separată, fie chiar ca un întreg program academic de specialitate (de licenţă sau de masterat).

Cu toate acestea, teoria nu ar fi avut acelaşi impact dacă piaţa sportivă americană nu ar fi fost aşa de dezvoltată şi apreciată atât de public, cât şi de media. Statele Unite au 7 din cele mai bogate 10 cluburi sportive (conform topului făcut de revista Forbes în 2009), cu un venit total de 9,564 miliarde de dolari.

Piaţa americană este, de asemenea, cunoascută pentru evenimentele sale sportive, cum ar fi Super Bowl sau NBA All-Star Game. Super Bowl reprezintă finala Ligii Naţionale de Fotbal American (NFL), cea mai importantă asociaţie de cluburi profesioniste din acest sector sportiv. În majoritatea anilor, Super Bowl este cel mai urmărit program de televiziune la nivelul naţional (în medie, 80 de milioane de telespectatori în ultimele două decenii), 30 de secunde de publicitate ajungând la un tarif de 3 milioane de dolari în 2009[1]. În fiecare an, acest eveniment oferă specialiştilor în marketing oportunitatea de a studia şi învăţa din experienţa organizatorilor, jucătorilor şi firmelor ce se promovează prin intermediul evenimentului.

NBA All-Star Game este un eveniment ce se întinde pe durata a 3 zile şi care prezintă cei mai buni jucători de baschet din conferinţele de est şi vest ale Campionatului Naţional de Baschet din Statele Unite. Evenimentul este transmis în peste 120 de ţări, aspectele de marketing sportiv fiind la cel mai înalt nivel pe durata tuturor celor 3 zile de meciuri, concerte şi alte programe de divertisment.

Mihaela Constantinescu

Lect. univ. dr. la Facultatea de Marketing, ASE

mihaela.co@gmail.com


[1] http://www.forbes.com/2009/01/26/nfl-superbowl-biz-sports-cx_tvr_0126superbowl.html

3 Comments to “America – patria tuturor posibilităţilor! (mai ales în marketingul sportiv)”

  1. Adrian says:

    In teorie si in povesti despre America toate aceste lucruri despre marketingul sportiv sunt fascinante. Din pacate in realitatea noastra e mai complicat.

  2. America face ce vrea ea

  3. Am citit intr-o carte : cand America stranuta Terra raceste

Leave a Reply

(required)

(required)